Mitul celor 10.000 de pași zilnici, necesari pentru a ne menține sănătoși, a fost demontat. Conform unui studiu realizat de Jurnalul European de Cardiologie Preventivă, cifra reală este de aproximativ 4.000 de pași pe zi.
”Activitatea fizică este asociată cu o reducere a riscului de mortalitate din orice cauză și o îmbunătățire a calității vieții. În schimb, un stil de viață sedentar (definit de obicei ca <5000 de pași/zi) este asociat semnificativ cu un risc crescut de mortalitate.”, se arată în studiul JECP.
După ce au studiat peste 227.000 de persoane din toată lumea, specialiștii au concluzionat că 3.967 este numărul de pași zilnic necesar pentru a reduce riscul de mortalitate indiferent de cauză.
Cu toate acestea, cu cât este mai crescut numărul zilnic de pași, cu atât avantajele pentru sănătate cresc. ”(…) o creștere cu 1000 de pași s-a corelat cu o reducere semnificativă a mortalității de toate cauzele, cu 15% și, în mod similar, o creștere cu 500 de pași s-a corelat cu un risc redus de mortalitate din cauze cardio-vasculare, cu 7%.”, mai notează specialiștii JECP.