Obiceiul udatului fetelor de Paști datează încă din Evul Mediu și ar fi fost introdus în România de către sașii din Transilvania. Conform etnografilor tradiția a fost preluată de comunitățile maghiare stabilite în Ardeal, iar abia apoi s-a răspândit și în rândul românilor.
Reprezentanții Institutul Național al Patrimoniului (INP), citați de jurnaliștii Adevărul, povestesc despre feciorii care udau fetele cu apa din fântână sau le aruncau într-un râu, iar astfel ele aveau șanse mai mari pentru a se mărita anul acela.
Conform reprezentanților Centrului Creației Populare Mureș ”În Transilvania, mersul cu stropitul s-a practicat la familiile nobiliare până la sfârșitul sec. al XIX lea, după care s-a păstrat doar în mediul rural. (…) femeile erau udate cu apă de fântână, generos, cu o găleată plină de apă, ca să fie frumoase și să dea naștere la copii sănătoși.”.
În prezent obiceiul mai este păstrat de tineri, care merg la udat, cu parfum, la persoanele dragi.
